09.03.2017

13. Sfinții Închisorilor

Aflându-mă pe plai aflai
Ceata urcată la Rai –
Sfințișorii Închisorii
Strălucind cu jind ca sorii.

Căci sub humă și balast
Moaște zac în câmpul vast,
Soiuri noi de flori din dânse
Sângerii răsar și plânse.

Pufuri vin din păpădii
Ca bufurile-n temniți gri,
Zeama, zarca, lanțurile,
Stuful, mina, șanțurile...

Domnului și pentru noi
Rugați-vă, martiri eroi,
Din Aiud și Periprava,
Gherla, Mislea și Jilava!

Din Târgșor cu omuleți,
Din Piteștiul cu studenți,
Târgu Ocna și Canalul,
Oriunde a curs amarul...

Chipuri galbene de Duh,
De asceză și văzduh,
După foame, chin și geruri,
Stați acuma sus în ceruri.

Deținuții păduchioși,
Hristici, răstigniți, frumoși,
De v-am ști pe cei din rime,
N-am mai fi mulțimi de nimeni!

de Ionuț Tudose

07.03.2017

12. Crucea Ta, învierea noastră

O, Iisuse, Ți-au fost puse
Pe-mbrățișările răpuse
Cuie, spre ceruri să ne suie
Pe suferinda cărăruie.

Doamne, sub cununa Ta de spini
Suspini, nălțându-ne pe culmi cu pini.
Doarme trupu-Ți plin de chin pe lemn
În semn suprem de gest prea demn.

Prin el ne dai șuvoi de Rai
Curgând întâi într-un prier sau mai – 
Fluviul sângerat se preface-n mir
Și-apoi iar în Sânge... în potir.

Mult pătimit-a carnea Ta
În hule și loviri dure – parc-a nu rata
Vreun petic de piele! Dar Trupul nu-Ți piere,
Ci-i viu în potir auriu, prin Înviere...


de Ionuț Tudose

22.02.2017

11. Expresii cu personaje istorice

          Încercat-am să găsesc originea acestor expresii des folosite în limba română. Mi se par extrem de spectaculoase deoarece ne plasează oarecum în atmosfera unor vremuri demult apuse, dându-ne spre a mirosi un iz al necunoscutului... 

18.02.2017

10. Pleonasme care nu sunt de fapt pleonasme

          Ajuns-am, iată-ne, la a zecea poveste a noastră despre limbă. Cu siguranță ați auzit următoarele sintagme sau chiar le-ați folosit voi înșivă. Dar și vocile înălțate împotriva lor sunt adeseori virulente și de neînduplecat. Sunt pleonasme sau nu?

09.02.2017

9. A vorbi este o artă a utilizării sensurilor

Mă amuză foarte tare maniera în care studenții ajunși la București, de prin varii zone, cazați prin cămine sau apartamente pe banii părinților, își numesc localitățile lor orașul/satul de origine sau orașul/satul natal. Adică, de când stau îngrămădiți în vreo bombă de 2/2 (dar, na, sunt la capitală), deja acasă nu mai este acasă, ci o simplă și abstractă localitate natală. Cred că și eu am spus prostii de astea la 20 de ani, dar timpul mi-a demonstrat că, indiferent pe unde te poartă vremelnicele valuri ale vieții, acasă rămâne acasă până te însori, până te muți cu soția într-un nou cuib, un nou acasă.