18.02.2017

Pleonasme care nu sunt de fapt pleonasme

          Ajuns-am, iată-ne, la a zecea poveste a noastră despre limbă. Cu siguranță ați auzit următoarele sintagme sau chiar le-ați folosit voi înșivă. Dar și vocile înălțate împotriva lor sunt adeseori virulente și de neînduplecat. Sunt pleonasme sau nu?


         10.1. Marea majoritate. La prima vedere pare într-adevăr pleonasm. Majoritate înseamnă tocmai mare, mai mare sau, mai corect spus, totalitatea celor mai mulți, mai mari. Deci de ce ai transmite de două ori noțiunea de mare în același loc?! Simplu, pentru că pot exista și „majorități mici”. Să spunem că la alegeri au participat 9 partide. Partidul x a obținut 20% din voturi, iar celelalte opt fiecare câte 10%. Are partidul x o majoritate de voturi? Da. Dar putem afirma că marea majoritate a votanților au ales partidul x? Nu.
           Chiar și de-ar fi peste 50% din voturi, este greu câteodată să vorbești despre o mare majoritate. De pildă, dacă sunt doi candidați la președinție, câștigătorul obținând 51% din voturi, nu putem spune că marea majoritate a votanților l-au ales, pentru că pe celălalt l-au ales aproape la fel de mulți (49%). Deci sintagma marea majoritate se folosește tocmai pentru a sugera diferența foarte mare între numărul unora și numărul celorlalți. Dacă într-o cutie sunt 100 de bile, din care 80 sunt roșii și celelalte au alte culori, putem afirma cu siguranță că marea majoritate a bilelor sunt de culoare roșie. 
         10.2. Averse de ploaie. Chiar dacă aversă are sensul principal de ploaie foarte rapidă, în cantitate mare, totuși sensul său poate fi extins și asupra altor tipuri de precipitații: averse de ninsoare, averse de lapoviță, averse de grindină... deci nici în acest caz nu avem parte de un pleonasm.
           10.3. A se așeza jos. Da, te poți așeza și sus. Dacă te-ai cocoțat ieri pe o stâncă și te-ai așezat în vârful ei, cum vei povesti că te-ai „așezat jos” pe o stâncă?! Ascultătorul va crede că ai coborât undeva într-o râpă și te-ai așezat pe vreo piatră proeminentă, nicidecum că ai urcat pe o colină stâncoasă... Deci te-ai așezat sus, pe o stâncă.
           10.4. Am văzut cu ochii mei. Expresia apare atestată în 1521 în scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Hans Benkner, judele Brașovului – primul text românesc mai lung păstrat. Printre altele, autorul-povestitor îl înștiințează pe jude de niște întâmplări de la Dunăre, amintind de un om venit de la Nikopol, care „au văzut cu ochii lor” mișcările trupelor turcești și retragerea corăbiilor împăratului pe Dunăre în sus. De asemenea, apare frecvent și după aceea, în letopisețe și alte scrieri. 
          Vorbim așadar de o expresie care are cel puțin 500 de ani. Bineînțeles că vezi cu ochii tăi, ci nu cu ai altora. Totuși, este ea o construcție greșită, pleonastică? Dacă privim limba doar prin prisma unui mecanism legic, lipsit de viață, da, poate fi un pleonasm. Însă, după cum spuneam în povestioara a noua, limba trebuie înțeleasă și utilizată îmbrăcând-o în haina sensibilității și a expresivității. De aceea, a vedea cu ochii tăi nu este un pleonasm, ci un frazeologism menit a întări argumentația vorbitorului prin plusul de expresivitate adus. Am fost acolo... chiar eu am văzut faptele... îți garantez că așa s-a întâmplat... am văzut cu ochii mei.
          10.5. A rezuma pe scurt. A rezuma înseamnă tocmai a prezenta pe scurt o întâmplare, un articol, o nuvelă etc. Dar ce ne facem dacă cineva realizează un rezumat de 120 de pagini unei cărți de 300? Mai poate fi considerat acela un rezumat scurt? Dar dacă realizează un rezumat în 5 pagini? Eu cred că putem vorbi și despre un rezumat scurt, dar și despre ditamai rezumatul...
          Se exagerează foarte mult pe direcția criticării pleonasmelor. În spiritul acestor exagerări, am putea considera, de ce nu, chiar o sintagmă de genul ”Eu mersesem” ca fiind pleonasm. Păi de ce să mai alăturăm pronumele eu verbului de mai mult ca perfectul, mersesem, din moment ce această formă flexionară a verbului este specifică doar persoanei I singular, adică poate primi lângă el doar pronumele eu? Să spunem doar „Mersesem”... Vedeți, nu orice alăturare de cuvinte cu sensuri sau referințe asemănătoare este neapărat și pleonasm. Oricum totul depinde de context. Când povestești o întâmplare de la munte, poți aminti despre așezatul jos sau așezatul sus, însă pe un musafir îl vei invita întotdeauna să se așeze, nu să se așeze jos, că doar n-o să se urce pe șifonier să se așeze sus...

de Ionuț Tudose

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu