
- este o pasăre de talie mare; vă dați seama că un bebeluș nu poate fi cărat de vrăbiuțe, nici măcar în universul arhaic ludic și imaginar.
- este albă, cel puțin cea care aduce copiii, albul fiind un simbol al purității, curăției, fecioriei, copilăriei. Doar nu vă imaginați corbi cărând copii...
- numai o pasăre cu ciocul mare și puternic poate aduce un prunc.
- și pelicanul are cioc mare, însă probabil că acesta duce copii numai în deltă, inclusiv copii de lipoveni sau tătari. Deci „i-a adus barza”, iar nu „i-a adus pelicanul”, deoarece barza este o pasăre comună pe întreg cuprinsul țării.
- își face cuibul în locurile înalte, pe stâlpi și coșuri nefolosite. Zboară, de asemenea, destul de sus în timpul migrației, fiind ridicată de curenții calzi ascendenți, de unde planează apoi până la următorul curent ascendent întâlnitt în cale. Ce să-i faci, e mare, grea și nu poate bate din aripi pe distanțe lungi. Este o pasăre a înălțimilor, a cerului, la fel cum pruncii sunt primiți de omul tradițional ca daruri ale cerului, ale lui Dumnezeu.
- este prietenoasă cu oamenii, populând satele. Vulturii crestelor sau bufnițele pădurii au alte priorități, nu cară copii.
- apare ca exemplu de fidelitate față de partener și este extrem de grijulie cu puii. Ar fi culmea să spui că „te-a adus cucul”.
- este, după cum am spus, o pasăre migratoare, deci vine de undeva și aduce ceva de acolo, nu se poate altfel... da, aduce copii. Știți când se întoarce din țările calde? Chiar în preajma datei de 25 martie, când sărbătorim Buna Vestire, adică ziua când Arhanghelul Gavriil o anunță pe Fecioara Maria că va avea un Prunc.
Barza este, așadar, o pasăre a Bunei Vestiri, de aceea aduce copii...
de Ionuț Tudose
3.12.2018
Un blog interesant ;) frumos
RăspundețiȘtergere