07.06.2017

Privighetoarea


          Ați ascultat vreodată această pasăre? Este fascinantă. Combină o droaie de sunete într-un adevărat recital filarmonic, parcă irepetabil. Un prieten mi-a mărturisit că i-a numărat douăsprezece cântece diferite. Eu nu am reușit să le contorizez vreodată...



          Preferă parcurile și crângurile, fiind relativ prietenoasă cu civilizația. Totuși prezența și-o anunță doar seara, noaptea sau dimineața, chiar ore în șir, mai ales dacă zgomotul de fond nu-i pare prea supărător. De câteva ori i-am zărit printre frunze penajul banal și fad; pițigoiul o eclipsează total. E un fel de Quasimodo cu mărgăritare. Eu o percep cam singuratică, cu un grai îngeresc de trist.
         Într-o noapte i-am stat sub ram și mi-a spus tot dorul ei, ca la o sfântă spovedanie. Și cântul i-era doar plânset și umplea cimitirul ăsta urban cu lacrimi, ca omul. Își plângea dorul dus, căci nu știa de-i văduvie ori un simplu soare apus. Și astfel, de-o fi văduvie, ea stă la priveghi și se tânguiește pentru dorul ei, dar nu ca noi, oamenii, plângându-ne morții trei nopți, ci trei veșnicii. Și de-o fi vreun simplu soare apus, stă de veghe, sau, mai mult de atât, stă de prea veghe, căutându-și cu glasu-i dumnezeiesc soarele mult iubit, dar dus prin alte zări.
          Românii de dinapoi, mai atenți la necuvântătoare și patimile lor, totuși nu au putut să o ajute. I-au spus „privighetoare” și au lăsat-o în zaua ei, să-și ducă crucea – să privegheze ori să prea vegheze...
          Alte popoare nu sunt la fel de sensibilizate de trista-i poveste. Englezii, de pildă, îi spun foarte simplist și total desacralizat „nightingale”, adică o „izbucnire în noapte” sau „furtuna nopții”. Nume foarte sugestiv, încărcat de oarecare lirism, dar lipsit de comuniunea omului cu taina acestei sihastre!

de Ionuț Tudose

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu