Acest articol apare ca urmare a discuțiilor stârnite în grupul de facebook Geografi și profesori privind scrierea cu cratimă sau fără cratimă a oiconimelor compuse. Bineînțeles, discuția nu este despre cele cu fuziune totală (Sânnicolau, Subcetate, Întregalde), ci despre cele alcătuite din morfeme libere (cu spațiu) sau semilegate (cu cratimă).
Doresc să emit un punct de vedere în legătură cu această problematică. Excludem din start opiniile radicale, nefundamentate lingvistic, care propun fie eliminarea, fie introducerea universală a cratimei, ceea ce ar fi o absurditate. Propun așadar următoarele norme de transcriere:
I. Oiconimele compuse ar trebui scrise fără cratimă în următoarele situații:
1. când apar date calendaristice ori numerale: 1 Mai, 1 Decembrie, Cinci Sate, Trei Fântâni, Zece Hotare, Trei Movile, Zece Prăjini.
2. când reprezintă nume de sfinți și persoane: Sfântu Gheorghe, Sântă Măria, Sfântu Ilie, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu. Dacă numele personalității respective se scrie cu cratimă, atunci și numele localității se va scrie astfel.
3. când sunt prezente particule (prepoziții de acuzativ) care leagă semantic cei doi termeni: Vălenii de Munte, Roșiori de Vede, Cucuieți din Deal, Vicovu de Sus, Ohaba de sub Piatră.
4. când apare un singur termen însoțit de prepoziție sau adverb: După Deal, Vale în Jos, Valea Îndărăt, Sub Coastă, Sub Pădure.
5. când un termen (de regulă al doilea) apare subordonat celuilalt, fiind la origine:
- un adjectiv: Satu Mare, Baia Mare, Baia Sprie, Câmpulung Moldovenesc, Odorheiu Secuiesc, Oțelu Roșu, Târgu Frumos, Râmnicu Sărat, Alba Iulia, Satu Nou, Valea Rea, Dor Mărunt, Fundătura Răchitoasa.
- un substantiv cu formă de genitiv (marcat sintetic sau analitic prin particula „lui”): Șimleu Silvaniei, Gura Humorului, Câmpia Turzii, Întorsura Buzăului, Ocna Sibiului, Vadu Pașii, Hanu lui Pală, Podu lui Galben, Fața lui Nan, Valea lui Stan, Valea lui Mihai.
6. când la origine un termen este substantiv comun și altul substantiv propriu (denumirea celui comun): Baba Ana, Mânăstirea Neamț, Gara Leu, Râu Bărbat, Băile Herculane.
II. Pe de altă parte, oiconimele compuse ar trebui scrise cu cratimă în următoarele situații:
1. când cade particula (prepoziția) cu rol de legătură semantică a grupului: Piatra-Olt (Piatra de/din Olt), Piatra-Neamț (Piatra de/din Neamț), Chișineu-Criș (Chișineu pe Criș), Bolintin-Vale (Bolintin din Vale), Slănic-Moldova (Slănic de/din Moldova), Bumbești-Jiu (Bumbești pe Jiu), Râmnicu-Vâlcea (Râmnicu de/din Vâlcea).
2. când cei doi termeni au origini diferite sau desemnează localități/cartiere diferite și nu există niciun raport de subordonare între ei: Popești-Leordeni, Cluj-Napoca, Boldești-Scăeni, Sărata-Monteoru, Turnu-Măgurele.
3. când al doilea termen are rol de identificare: Fierbinți-Târg, Lehliu-Gară, Fetești-Oraș, Rușii-Munți.
4. când al doilea termen indică un rang sau o funcție: Mihai-Vodă, Cuza-Vodă.
Mai simplu spus, dacă grupul are unitate semantică clară (raport de subordonare între termeni, prezența prepozițiilor etc.) atunci oiconimele se scriu fără cratimă. Dacă termenii nu alcătuiesc un grup unitar din punct de vedere al sensului sau al etimologiei, atunci se folosește cratima.
Problema târgurilor. Unele oiconime sunt compuse cu termenul „Târgu”, având două posibilități de încadrare. Dacă am considera al doilea termen ca fiind denumirea târgului, am avea situația I.6. și le-am scrie fără cratimă: Târgu Mureș, Târgu Lăpuș, Târgu Jiu, Târgu Neamț (adică Târgu cu numele „Mureș”, „Lăpuș”...). Însă observăm că fiecare este străbătut de câte un râu de la care a preluat denumirea, scriindu-se ca cele de la II.1., adică cu cratimă: Târgu-Mureș (Târgu de pe Mureș), Târgu-Lăpuș (Târgu de pe Lăpuș), Târgu-Jiu (Târgu de pe Jiu), Târgu-Neamț (Târgu de pe/din Neamț). De aceea ar fi mai potrivită varianta cu cratimă, tocmai pentru a marca elipsa respectivă. Târgu-Ocna se scrie tot cu cratimă deoarece sunt două denumiri ale aceleiași așezări (cazul II.2), ci nu „Târgu cu numele Ocna” (ca la I.6.).
Problema turnurilor.
Așezările compuse cu „Turnu” sunt mult mai greu de încadrat decât târgurile. „Turnu” amintește de o cetate din vechime, prin extinderea sensului, termenul atribuindu-se întregii localități. În mod normal, dacă Turnu nu este urmat de un adjectiv, ca în Turnu Roșu, sau de un substantiv genitival, ar trebui să se scrie mereu cu cratimă:
- Turnu-Măgurele. S-au alăturat artificial doi termeni desemnând așezări/cartiere diferite – situația II.2.
- Turnu-Severin. Cetatea de la Dunăre are o istorie îndelungată, marcată însă de discontinuitate a locuirii. În Antichitate romanii îi ziceau Drobeta. Aproape de ruinele sale a fost înființată Cetatea Severinului în sec. al XI-lea de regatul maghiar. Severinului i s-a atașat termenul „Turnu” abia în sec. al XIX-lea, amintind astfel de fosta cetate dar și pentru a distinge orașul de ținutul Severinului. Practic „Turnu” și „Severin” sunt două denumiri ale aceluiași oraș, fiind logică folosirea cratimei (Turnu-Severin, cazul II.2.). Cratima, chiar dacă folosită, a căzut ulterior, rămânând spațiul dintre cuvinte. Mai mult de atât, în perioada comunistă, acestui „Turnu Severin” (fără cratimă) i s-a mai atașat, folosindu-se cratima de data aceasta, și denumirea antică Drobeta: Drobeta-Turnu Severin. Trei denumiri pentru același oraș. Transcrierea corectă ar fi deci: Drobeta-Turnu-Severin.
Problema ocnelor. Termenul „Ocna” desemnează așezări cu tradiție în exploatarea sării. Se scriu aproape toate fără cratimă (Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Ocna Șugatag), mai puțin Târgu-Ocna, după cum am văzut deja.
Așadar soluția nu este omogenizarea transcrierii („pentru evitarea confuziilor”), prin eliminarea ori introducerea artificială a cratimei, călcând în picioare logica, limba română, geografia, istoria locală și etimologia. Formularea unor așa-zise norme de transcriere a oiconimelor compuse trebuie să țină cont de toate aceste criterii, de la hărți vechi și alte izvoare istorice până la DOOM2 și Gramatica Academiei.
de Ionuț Tudose
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu