Fascinant joc al copilăriei era Pititea, după cum îi spuneam noi, sau Pitita, Ascunsa, De-a v-ați ascunselea! Un copil se punea (se făcea), adică stătea cu fața la perete și număra cu voce tare până la o limită stabilită; între timp ceilalți se ascundeau. Când termina, zicea „cine nu-i gata îl iau cu lopata!” și-apoi începea căutarea. Odată ce observa o persoană, îi rostea numele și locul ascunzătorii, „Gigică după copac”, și alerga iute la zidul numărătorii ca să-l scuipe: Ptiu Gigică!