12.01.2017

Detalii care pot modifica substanțial sensul textului

          O virgulă, o cratimă sau o sedilă așezată în mod eronat în comunicarea scrisă poate avea efecte radicale asupra mesajului transmis, chiar dacă la prima vedere par niște omisiuni nevinovate. Nu mă credeți? Priviți câteva exemple mai jos!





Virgula și semnul exclamării:
1. Porcul, Vasile, mănâncă!
2. Porcul Vasile, mănâncă!
3. Porcul Vasile mănâncă.

1. Vasile este atenționat că porcul mănâncă.
2. Porcul Vasile este încurajat să mănânce. Probabil este vorba de o persoană cu acest nume.
3. Se afirmă faptul că porcul acela (sau omul cu numele Porcul Vasile) mănâncă.

Virgula:
1. Peste tot e nea, Andrei!
2. Peste tot e nea Andrei!

1. Andrei este avertizat de cantitatea mare de zăpadă.
2. Se exclamă faptul că bătrânul Andrei este pretutindeni.

Semnul final:
1. Sunt prost.
2. Sunt prost?
3. Sunt prost!
4. Sunt prost?!
5. Sunt prost...

1. Afirmație. Spun despre mine că sunt prost.
2. Interogație. Întreb dacă sunt prost.
3. Exclamație. Conchid că sunt prost.
4. Întrebare exclamativă. Întreb mirat dacă chiar sunt prost.
5. Întreruperea exprimării. Cad pe gânduri dându-mi seama cât de prost sunt.

Cratima:
1. Am vârât o învârtită în cuptor.
2. Am vârât-o învârtită în cuptor.

1. Am băgat o prăjitură în cuptor.
2. Am băgat pe cineva/ceva învârtit în cuptor, adică mai mult forțat. Cam sadic... 

Majuscula:
1. L-am văzut pe Șchiop mergând.
2. L-am văzut pe șchiop mergând.

1. Persoana cu numele Șchiop mergea.
2. Am văzut un șchiop mergând, un orb văzând și un surd auzind... 

Numărul i-urilor: 
1. Am fii proști.
2. Am fi proști.

1. Am copii proști (eu).
2. Condiționalul verbului a fi. Alte exemple: am merge, am vorbi, am culege etc. (noi).

Diacriticele:
1. La romani tancul se lupta cu tata.
2. La români țâncul se luptă cu țâța.
3. Gazele zburau din tauri.
4. Gâzele zburau din tăuri.
5. Cardul din laturi achita rata.
6. Cârdul din lațuri achită rața.

1. Bieții tați! Bine că nu erau tancuri pe vremea romanilor.
2. Românii sunt luptători precoce.
3. Este vorba de flatulațiile acestor animale.
4. Insectele zburau deasupra apei lacurilor.
5. Cine n-are rate n-are parte.
6. Cârdul e un fel de instanță, iar rața din lațuri este o amărâtă condamnată la moarte. Bine că a fost achitată!

          În concluzie e musai să cunoaștem regulile ortografice și de punctuație, așa încât bieții noștri cititori sau adresanți să nu fie puși în situația de a despica firu-n patru sau de a-și imagina ce vrem noi să le transmitem...

de Ionuț Tudose

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu