În rândul străjerilor limbii se constată o adevărată obsesie împotriva cacofoniilor. Unii o consideră o greșeală lingvistică, deoarece repetiția unei silabe (că, ca) poate deveni supărătoare. Apar înșirate pe te miri unde chiar și așa-zise cacofonii acceptate de nu știu ce foruri superioare: Ion Luca Caragiale, biserica catolică, banca comercială, tactica cavalerească etc. Mai mult, chiar și alăturarea altor sunete poate deveni disonantă: tata te-a tăiat. Termenul provine din grec. kakofonie și înseamnă sunet rău/urât (phonie + kakos).
